Lovitura de pe partea dreapta (forehand)

 Pe suprafete lente de joc, lovitura de pe partea dreapta constitue unul din elementele tehnice de baza ale jocului.
 Ea se foloseste in schimburile de mingi de pe fundul terenului , in trecerea adversarului aflat la fileu sau ca lovitura pregatitoare venirii la fileu.
Din punct de vedere tactic, lovitura de pe partea dreapta se împarte in lovituri de asteptare, de atac si aparare. Cele mai importante diferentieri in mecanismul de bază al loviturilor privind actiunea bratului sunt datorate însa efectului care urmeaza sa fie imprimat mingii. Loviturile de pe partea dreapta se împart in:
-lovituri plate
-lovituri taiate
 -lovituri liftate
 Înainte de a prezenta biomecanica loviturii de pe partea dreapta , ne rezumam la actiunea corpului atat in pozitia de asteptare cat si in momentul lovirii propriu-zise. Pozitia de asteptare fundamentala in care talpile sunt paralele si departate cât latimea umerilor , genunchii usor indoiti, trunchiul usor aplecat (spatele drept), greutatea corpului egal repartizata pe ambele picioare, favorizează atât reactia optima a jucatorului ce urmeaza sa loveasca, cat si deplasarile rapide spre minge.
Sunt recomandate planficarea si gestionarea intregului program de construire a tehnicii in asa fel incat de la inceput sa fie predata pas cu pas derularea corecta a miscarii, pentru ca ulterior jucatorul sa corecteze cat mai putin si sa nu fie nevoit in nici un caz sa reânvete. Impulsul loviturii nu se dezvolta din miscarea bratului, ci mai ales din miscarea de rotatie a corpului.
Incepatorii tind de multe ori spre o rotatie excesiva , care provoaca in afara altor greseli, pierderea echilibrului.Pentru aceasta este necesara o pozitie fixa, care se obtine asa cum am descris anterior, prin departarea picioarelor.
Acest lucru inseamna ca rotatia corpului ar trebui cuplata cu o pozitie fixa, iar in cazul loviturilor scurte , rotatia va fi si ea corespunzatoare , adica scurta. Jucatorul trebuie sa-si dezvolte simtul pentru rotatia soldului si a umerilor la o miscare minima a bratelor.
Spre deosebire de vechea scoala ( modelul de varf in invatare si la ora actuala), tendinta in tenisul modern se indreapta spre delurari rapide si scurte , compacte ale loviturilor.
Fac o paranteza referitor la vechea scoala-invatarea si sfaturile oferite atunci se aplica fara precadere si in ziua de azi , avand un succes deplin, insa tendinta de accelerare a jocului obliga la o adaptare din partea jucatorului. In ziua de azi aproape nici un antrenor nu mai ofera antrenamente "ca la carte" , incearca sa adapteze miscarile si modelul marilor jucatori pentru invatarea propriu-zisa a copiilor , insa toti suntem diferiti. Partea pregatitoare a loviturii de pe partea dreapta incepe din pozitia de asteptare in care racheta este tinuta cu ambele maini in fata corpului.
Manerul rachetei este tinut cu degetele relaxate iar bratul drept executa o rotatie externa din articulatia umarului , traiectoria descrisa de racheta are forma unei semibucle. Cotul se indoaie usor ridicând capul rachetei la inaltimea umarului sau putin peste , retragerea rachetei se face cel mult pâna la prelungirea axei umerilor.
Miscarea bratului este intregita si se executa concomitent cu o pivotare de la stanga la dreapta pe piciorul drept , legata de ducerea piciorului stang inainte si transferul greutatii pe piciorul drept al carui genunchi este usor indoit, astfel se orienteaza axa umerilor perpendicular pe fileu.
 Miscarea de lovire propriu-zisa este factorul determinant in executarea corecta a loviturii de pe partea dreapta. Traiectoria pe care se deplaseaza racheta difera in functie de efectul imprimat mingii. Efectul liftat este cel mai des folosit iar traiectoria pe care se deplaseaza racheta are la inceput o parte descendenta in care capul rachetei coboara sub inaltimea unde urmeaza sa fie lovita mingea, imprimand mingii o rotatie inainte in directia ei de inaintare.
Contactul cu mingea se face in dreptul piciorului stang sau putin inaintea lui iar planul de lovire al rachetei in momentul impactulu este orientat spre fileu si perpendicular pe sol. Transferul greutatii corpului trece de pe piciorul din spate pe piciorul din fata , iar in momentul impactului mingii cu racheta genunchii se întind înaltând centrul de greutate. In momentul impactului, varful rachetei trebuie sa se afle cel putin la nivelul incheieturii mâinii, bratul stang orientat spre fileu cu cotul usor indoit, piciorul drept se sprijina pe varf , axa umerilor ajunge paralela cu fileul.
In finalul miscarii, racheta este dusa in continuare inainte si in sus in asa fel ca pumnul care strange manerul rachetei sa ajunga pana la nivelul fetei.
Dupa terminarea miscarii se revine in pozitia de asteptare.